Istoria Episcopiei

Prezenta românească pe aceste meleaguri îndepărtate a început în jurul anului 1895, prin valul de emigrări din Transilvania, Bucovina şi Banat, aflate atunci sub stăpânirea austro-ungară.

Prima Parohie Ortodoxă Română din Canada a fost înfiinţata în anul 1902 în Regina, Saskatchewan, având hramul “Sf. Nicolae”. La 20 Martie 1903 soseşte la Biserica Sfântul Nicolae, Arhimandritul Evghenie Ungureanu, cu binecuvântarea Mitropolitului Moldovei.

După aceasta, s-au înfiinţat rând pe rând alte parohii româneşti în Canada, având enoriaşi veniţi în mare număr din Bucovina, parohii ce au funcţionat sub omoforul canonic al Mitropoliei Moldovei. Cei mai mulţi români au venit din provincii aflate sub administraţia austro-ungară: Ardeal, Bucovina si Banat. Biserica Română Americană şi Canadiana a fost fondată de către laici care s-au unit, au construit biserici şi au chemat clerici din Lumea Veche. Clerul a venit din două Mitropolii: a Ardealului (cu sediul la Sibiu) şi a Moldovei (cu sediul la Iaşi). Prima a influenţat comunităţile Româneşti din Statele Unite şi a doua pe cele din Canada. În acea perioadă, ortodocşii din America de Nord şi Canada aparţineau indiferent de originea lor etnica de Eparhia rusă, condusă între 1898 si 1908 de către Episcopul Tihon.

La 15 august 1904, românii din Cleveland au hotărât să întemeieze prima Parohie Ortodoxă Română din S.U.A., cu hramul “Sf. Maria”. In decembrie 1905 soseşte în Statele Unite Părintele Moise Balea, primul preot ortodox care a venit să slujească comunităţile din America. La 1 septembrie 1906 părintele Balea începe tipărirea primului ziar romanesc, numit “America”. In 1911, vine în America, trimis de Mitropolia Sibiului, Părintele Ioan Podea, cu misiunea de “a organiza parohiile din America într-un protopopiat”.

În anul 1912, s-a organizat primul protopopiat românesc pe tărâm american, condus de părintele Podea, având în componenţa sa 16 parohii. În 1918, ca urmare a “alegerii” (impuse) la Sibiu a lui Vasile Mangra, un prelat “pro-maghiar”, Românii din Statele Unite s-au întrunit la Youngston, Ohio, la 24 Februarie si au decis sa rupă toate legăturile cu Mitropolitul “maghiarizat” de la Sibiu. Ei au scris Mitropolitului de la Bucureşti (al Ungro-Valahiei), cerând sa fie uniţi şi acceptaţi sub omoforul acestuia. La acea data în România nu exista oficial o Patriarhie. (Abia in 1925 s-a înfiinţat Patriarhia Română).

Imediat după primul război mondial Vasile Mangra a fost înlocuit cu Nicolae Balan şi în consecinţă Mitropolia de la Bucureşti a decis să nu se amestece în treburile Românilor Americani şi nici în sfera de influenţă care tradiţional aparţinuse Mitropoliei Ardealului. În acest fel preoţii au continuat să vină în America din cadrul Mitropoliei Ardealului. Simţind lipsa unui Arhiereu al lor şi urmând exemplul altor grupări etnice după ce efectele revoluţiei bolşevice au fost resimţite şi în lumea Americană, Românii din America s-au decis să aibă propria lor Episcopie diecezană. La 25 aprilie 1922, 7 preoţi care fuseseră hirotoniţi în România au înaintat un memorandum Sfântului Sinod, cerând încă o data înfiinţarea unei Episcopii a Românilor – Ortodocşi din America. Astfel că, a devenit clar şi s-a înţeles de câtre autorităţile Româneşti că de fapt nu toţi cei care şi-au “încercat norocul” în America se vor mai întoarce în România. Autorităţile bisericeşti din România nu s-au grăbit să înfiinţeze o organizaţie diecezana pentru Românii din America, crezând ca nu este necesară. La 18 decembrie 1923, Mitropolitul Sibiului îl numeşte pe Părintele Victor Mureşan, Protopop al parohiilor din Statele Unite. La 7 Octombrie 1924, preoţii români care fuseseră hirotoniţi în America de Episcopi Ruşi, au ţinut o conferinţă în Pittsburgh, Pa., unde au accentuat iarăşi necesitatea înfiinţării unei Episcopii Ortodoxe Romane în Statele Unite, şi au hotărât ca până atunci, să se afilieze jurisdicţional, omoforului Episcopului Rus de atunci, Adam Filipowski.

Înfiinţarea Episcopiei Românilor din S.U.A.

Între 25-28 aprilie 1929, cu prilejul Congresului Bisericesc al clerului şi credincioşilor din cadrul parohiilor ortodoxe româneşti din S.U.A. şi Canada, întrunit la Detroit-Michigan, s-a constituit Episcopia Ortodoxă Română din America, sub oblăduirea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, hotărâre aprobată de către Congresul Naţional Bisericesc din România din 21 noiembrie 1929.

La 1 noiembrie 1930, Patriarhul României Miron Cristea, semnează decretul nr. # 10219, prin care Episcopia Ortodoxă Română din America este recunoscută canonic. Între 26-28 aprilie 1934, Parlamentul României votează Legea Înfiinţării Episcopiei Misionare Ortodoxe Române din America, lege semnată de Regele României Carol II, la 5 mai 1934.

În urma alegerilor din 24 martie 1935, Arhimandritul Policarp (Pompiliu) Morusca, stareţul mănăstirii Hodros-Bodrog este ales, şi hirotonit drept Episcop al Românilor din America. La congresul din 4-5 iulie 1935, Episcopul Policarp este instalat la Detroit, în catedrala “Sf. Gheorghe”. De asemenea el a prezidat Congresul Bisericesc din 1935, primul Congres condus de către un Arhiereu.

Episcopia Românească din America sub policarp Pompiliu Morusca

La 23 februarie 1936, apare primul număr al ziarului diocesan “Solia”, în Youngstown, Ohio. Între 5-7 septembrie 1936, Congresul Episcopiei adoptă Constituţia şi Regulamentele propuse de Episcopul Policarp. La 1 septembrie 1937, se cumpără proprietatea îndeobşte cunoscuta astăzi drept “Vatra Românească” din Grass Lake, Jackson/Detroit, Michigan. În iulie 1939, Episcopul Policarp pleacă în România. Începând cel de al II-lea Război Mondial, şi instaurarea comuniştilor la putere, la finele războiului, Episcopului Policarp nu i se mai permite să se mai întoarcă în America. Cum ştim cu toţii, comunismul a fost introdus cu sila în România şi noua administraţie nu a şovăit să folosească Biserica pentru propriile ei interese si scopuri.
La 28 martie 1947, Congresul Special al Episcopiei, convocat la Detroit, a refuzat să accepte pe nou-numitul episcop al autorităţilor de la Bucureşti, in persoana lui Antim Nica, ce făcuse studiile la Moscova, şi a hotărât întoarcerea la Constituţia şi Regulamentele adoptate la 30 octombrie – 1 noiembrie 1932, de către Congresul anual de la Cleveland, votând astfel pentru autonomie administrativă totală faţă de Patriarhia Română.

La Congresul din 4-5 iulie 1948, de la Vatra Românească, sub preşedinţia Părintelui Protopop John Trutza, s-a ratificat hotărârea Congresului anterior de revenire la Constituţia şi Regulamentele din 1932.

Confruntări personale, mândrie şi egoism au adunat la un loc opt indivizi care în mai 1950 au complotat să stabilească un nou Episcopat sud jurisdicţia Patriarhiei Române.
În iunie 1950 acest nou “episcopat” a fost înregistrat în Michigan cu numele de : “Episcopatul Român Ortodox Autonom pentru America de Nord şi de Sud”.

Pentru acest grup de opt, preotul Andrei Moldovan, s-a dus pe ascuns la Bucureşti, a fost sfinţit în Sibiu, la 12 noiembrie 1950, fără ştirea şi aprobarea Episcopiei de la Vatra.
Reîntors în America cu directiva Patriarhală de a pretinde Episcopia pentru el, şi grupul lui, Episcopul Moldovan înregistrează la 19 decembrie 1950 la Curtea Federală a Districtului Northern Ohio, o petiţie ca să I se dea lui Episcopia, şi toate aseturile sale.

In decursul deceniului ce a urmat, Moldovan şi Patriarhia Româna au încercat prin sistemul legal al Tribunalelor Americane să obţină proprietate asupra Vetrei şi control asupra parohiilor şi bunurilor lor. În aceste procese purate în faţa Tribunalelor de District şi la Curtea Supremă drepturile Episcopatului iniţial şi legal, cu Regulamentul şi auto-administrarea au biruit.

Intre 3-5 iulie 1951, Congresul Episcopiei, întrunit in Chicago, IL, a decis ruperea legăturilor cu autorităţile bisericeşti din România, şi alegerea teologului Viorel (Valerian) Trifa, drept episcop-vicar, care după moartea Episcopului Policarp, în 1958, devine succesorul Episcopului Policarp.

Iată textul ad-literam prin care se reafirma independenţa Bisericii Ortodoxe Române din America:

„Episcopia Ortodoxa Romana din America este complet autonomă nu numai în ce priveşte administraţia dar în cele duhovniceşti, neprimind nici un fel de dispoziţiuni sau hotărâri din partea Bisericii Române controlate de comunişti. Respinge toate şi fiecare dintre pretenţiile “Episcopatului Roman Autonom din America” şi ale lui Andrei Moldovan. Reafirmă că mai departe recunoaşte ca Episcop pe Policarp Morusca şi că în absenţa lui şi pentru binele Bisericii a ales un Episcop Vicar în persoana teologului Viorel (Valerian) D. Trifa”.

Episcopia din America (“Vatra Românească”) sub episcopul Valerian Trifa

La 27 aprilie 1952, nou-alesul episcop-vicar Viorel D. Trifa este hirotonit în treapta Arhieriei, în Philadelphia, de către un Sobor Arhieresc al Episcopilor Ucraineni, luând numele monahal de Valerian.

La 8 iulie 1952, Curtea Federală din Cleveland, Ohio, respinge petiţia Episcopului Andrei Moldovan de a avea dreptul la Vatră şi aseturile sale, şi-i interzice dreptul la titlul-uzurpat de a se numi “Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române din America”.

Alegerea lui Viorel Trifa în demnitatea de Episcop al Românilor din America a stârnit din partea Bucureştiului o campanie furibunda împotriva Bisericii Române din America cu scopul de a controla Episcopia, cea mai largă organizaţie româneasca din afara hotarelor României. Prin tactica “dezbină şi stăpâneşte”, pentru următorii 40 de ani, până la căderea comunismului în 1989, ţelul rămânând neschimbat, “distrugerea pastorului şi risipirea turmei”.

Episcop în afara sinodului este episcop ne-canonic

Tânărul episcop-vicar, Valerian Trifa, ştia prea bine că oricare Episcop, ce nu face parte dintr-un Sinod al Episcopilor, este ne-canonic, de aceea una dintre preocupările sale majore era rezolvarea “canonicităţii” sale, şi a Episcopiei pe care o conducea.

O rezolvare a problemei “canonicităţii” a venit în sfârşit în martie 1960 când cererea Episcopiei de a fi primita sub jurisdicţia duhovniceasca a Mitropoliei Ortodoxe Ruse a fost aprobată de Sf. Sinod al Episcopilor din New York. Devenise limpede şi evident că o împăcare cu Biserica Mama din România nu mai era cu putinţă; că acţiunile din trecut ale Patriarhului României care a căutat să folosească Tribunalele din S.U.A. pentru propriile scopuri, şi că odată cu înfiinţarea de parohii, şi chiar a unei Episcopii-surogat “în paralel” cu cele care existau în jurisdicţia Episcopiei, nu mai era nădejde de o împăcăciune.

Generaţiile mai tinere de Români Americani şi Canadieni erau scârbite de încercările administraţiei şi Bisericii din România de a lua ceea ce era apreciat ca o administraţie “străină” chiar dacă venea din partea unora de acelaşi neam.

Într-o vizită în Statele Unite, Mitropolitul (mai apoi Patriarhul) Justin Moisescu a vorbit cu Episcopul Valerian şi i-a propus că dacă Episcopia se va reîntoarce la Biserica Mamă, el Valerian, va fi răsplătit cu titluri si onoruri. Amintindu-şi de acţiunile din trecut ale Patriarhiei, Valerian nu a fost convins de “bunele intenţii” ale Bisericii Mame, el a invitat Patriarhia să acorde totală autonomie propriilor ei parohii din America de Nord.

Arhiepiscopul Valerian Trifa a stat neclintit pe poziţia sa pentru o Biserică unită în America şi a promovat idealul unei Bisericii cu jurisdicţie teritorială deplină şi autocefala. În acelaşi timp el a păstrat identitatea etnică a Episcopiei Româneşti continuând pe această cale să slujească lipsurile noilor veniţi, ale generaţiei mai vechi şi ale celor născuţi cetăţeni Americani şi Canadieni.

Tomosul de Autocefalie a Mitropoliei Ortodoxe Ruse din America a fost semnat de către Patriarhul Sinodului Rusiei, la 18 mai 1970, aşa cum a fost el prezentat de către delegaţia Bisericii Ortodoxe Americane condusa de către Episcopul Teodosius de Alaska, fostul Mitropolit al OCA. Deţinând “Tomosul Autocefaliei”, fosta Mitropolie Ortodoxă Rusă, în prezent “Biserica Ortodoxa Americana”, este singura Biserica Ortodoxa din America de sine-stătătoare, care-şi diriguieşte singură destinele sale în Lumea Noua. Iar “gurile-rele” care încă mai acuză, din rea-voinţa, că Episcopia de la Vatra Românească este “sub ruşi”, sau “cu ruşii”, nu fac nimic altceva decât un deserviciu Ortodoxiei Romaneşti din America.

Între 28-29 aprilie 1979, cu ocazia Congresului Episcopiei de la Detroit, MI, la care s-au sărbătorit 50 de ani de existenţa Episcopiei, Arhiepiscopul Valerian a rugat Congresul să-i caute un “înlocuitor”, să-i aleagă un “episcop-vicar”, care să poarte mai departe jugul greu al acestei de Dumnezeu păzite Episcopii.

În 1980, Congresul Episcopiei a ales un episcop-vicar, în persoana IPS Sale Nathaniel Popp, care după retragerea la pensie a Arhiepiscopului Valerian, în 1984, a fost ales Episcop Diocezan.

Arhiepiscopul Valerian părăseşte voluntar Statele Unite ale Americii, în 1984, se stabileşte în Portugalia (auto-exilându-se în urma atacurilor violente din parte regimului comunist, “şi mâna lungă a proletariatului român, din România până în America), unde-şi dă obştescul sfârşit în 1987, osemintele fiindu-i aduse, şi înmormântate în cimitirul de la “Vatra Româneasca” pe care a slujit-o aproape 35 de ani.

Episcopia “Vatra Romanească” sub Arhiepiscopul Nathaniel

În 1980, la Congresul electoral de la Clevaland, Ohio, Congresul Episcopiei de la Vatra Românească, a ales drept Arhiereu Vicar pe P. S. Sa Nathaniel Popp, consacrat, în acelaşi an în Catedrala “Sf. Gheorghe”, din Southfield, Detroit, Michigan, cu titlul de Episcop de Dearborn. Patru ani mai târziu, în 1984, prin pensionarea IPS Sale Arhiepiscopul Valerian, Congresul Episcopiei a ales drept Episcop titular pe tânărul episcop-vicar Nathaniel Popp, care păstoreşte Episcopia de la Vatra până în vremurile de astăzi.

După o slujire de peste 20 de ani ca Episcop titular al Episcopiei, IPS Sa Nathaniel (ridicat la rangul de Arhiepiscop încă din 1996), a cerut Congresului să-i găsească un ajutor, iar la 28 iunie 2002, Congresul Episcopiei a ales pe Arhimandritul Irineu Duvlea drept Episcop – Vicar al Episcopiei de la Vatra Românească, a cărui hirotonire întru Arhiereu a avut loc la 1-2 noiembrie, 2002, la Catedrala Episcopiei “Sf. Gheorghe” din Southfield, Detroit, Michigan

Aşa sa ne ajute Dumnezeu.

Comments are closed.