Școala Românească

“Comoara românilor”, spunea Pr. Iustin Pârvu, “este credinţa ortodoxă. Când te raportezi la istoria patriei tale, ai cu ce să te identifici. Nu piere ceea ce e clădit pe credinţă, pe valoare, pe tradiţie. Răsar, iată, noi vlăstare care aleargă la identitatea lor, la ceea ce are mai curat acest neam, la credinţa creştină.”

Aceste vlăstare care răsar sunt chiar copiii noştri si în cadrul şcolii duminicale încercăm să le lăsam moştenire aceste comori româneşti: credinţa creştin ortodoxă, limba română, istoria şi geografia locurilor neamului nostru. Activităţile şcolii duminicale – lectura religioasă, poezii, lucrul manual, etc. – se îmbina între ele pentru a forma un ghid care să-i ajute pe micii ortodocşi să-l caute si să-l găsească pe Dumnezeu în ei înşişi, în România, în Canada (a doua noastră casă) şi oriunde. Copiii participă şi la Sfânta Liturghie, spun împreună Tatăl Nostru, merg să ia Sfânta Împărtăşanie. Aceasta le dă sentimentul de apartenenţă la credinţa şi comunitatea noastră. Şcoala duminicală nu substituie Sfânta Liturghie şi învăţaturile preotului, este doar complementară.

Programul Şcolii Duminicale se desfăşoară în fiecare duminică, în timpul Sfintei Liturghii.

Toate activităţile sunt coordonate de persoane voluntare, sub îndrumarea părintelui paroh Daniel Banu.

Comments are closed.