Ctitori

Orice biserică este “o poartă a Cerului” (Gen. 28,17) și o Casă a Domnului. Este un loc al întâlnirii omului cu Dumnezeu și spațiu al comuniunii dintre oameni. O biserică este în primul rând o opera a credinței. Ea se zidește cu jertfe materiale, prin dragostea și osteneala credincioșilor, ale căror nume vor rămâne veșnic legate de acel sfânt lăcaș.

O astfel de lucrare a manifestarii credinței noastre dorim să înfăptuim și noi. După mulți ani de încercare și tatonare, a sosit vremea potrivită să zidim lui Dumnezeu o Casă, după rânduielile noastre strămoșești. De ani de zile i-am promis lui Dumnezeu că îi vom înalța o biserică, iar Sfântului Ierarh Nicolae, va fi ocrotitorul acestui sfânt locaș. Iată că a venit vremea să materializăm această promisiune.

Tot timpul s-a considerat că această dorință depășește posibilitățile parohiei noastre. Dar o vorbă înteleaptă spune, că și cea mai lungă călătorie începe cu primul pas. Acest adevăr este valabil și pentru noi. Dacă avem curajul să începem ctitorirea lăcașului nostru de închinaciune, vom trece de la o dorintă sfântă la o sfântă împlinire. Biserica este Casa lui Dumnezeu, iar noi ne dorim să o construim și astfel să materializam expresia credinței noastre de a-l avea pe Dumnezeu în mijlocul nostru.

Zidirea unei case se realizează prin efortul și prin lucrarea unei familii. Mereu am considerat că Parohia noastră este o familie mai mare, întemeiată în dragostea de Dumnezeu și din iubirea frățească dintre cei ce o alcătuiesc. Dacă este posibil pentru o familie, compusă din cațiva membri, să suporte material construirea unei case, cu atât mai lesne va fi posibil și pentru o familie alcatuită din câteva sute de membri, dacă există dragoste, întelegere si dăruire, să zidească un locaș închinat lui Dumnezeu.

Sa nu uităm că Dumnezeu nu ramâne dator nimănui. Pentru fiecare clipă dăruită pentru construirea Bisericii Lui, pentru fiecare bănut donat, pentru fiecare căramidă pusă la această Casa, El va răsplati împaratește și aici pe pămant, dar și în veșnicie, în Împărația Sa. Bunul Dumnezeu preţuieşte într-un mod deosebit pe cei ce dăruiesc cu bucurie şi inimă largă pentru ridicarea unei biserici. Astfel, Biserica îi numeşte pe aceşti milostivi creştini, ctitori .

Nu există biserică fără ctitori. Orice lăcaș de cult are ca temelie dărnicia unor persoane iubitoare de Dumnezeu și de aproapele lor. Dumnezeu a făcut cerul și pământul, iar omul sfințește pământul zidind pe el biserici sfinte. Când Dumnezeu cheamă pe cineva să zidească o biserică înseamnă că, în înțelepciunea Sa, l-a preferat și i-a oferit șansa să devină ctitor. Este o mare binecuvântare să fii chemat ca să împrumuți mâinile tale lui Dumnezeu, pentru ca El să zidească o biserică, o casă a prezenței și lucrării harului Preasfintei Treimi, pentru sfințirea și mântuirea oamenilor. La sfârșitul slujbei de sfințire a unei noi biserici ortodoxe se cântă: „Această Casă, Tatăl a zidit-o, această Casă, Fiul a întărit-o, această Casă, Duhul Sfânt a înnoit-o, a luminat-o, a sfințit-o și a sfințit sufletele noastre.” Deci, o biserică este zidită de Sfânta Treime, dar folosind jertfa și darurile credincioșilor harnici, evlavioși și generoși, care deși au construit ziduri materiale, pământești și trecătoare, ei primesc daruri cerești netrecătoare și se bucură de o pomenire veșnică. .

Când nu mai au pe nimeni care să-și aducă aminte de ei, numele lor de ctitori rămâne permanent ca mărturie a credinței, iubirii și jertfelniciei lor. Când nimeni din neamul lor nu mai trăiește pentru a spune ceva despre ei, sau de a se ruga pentru ei, slujitorii bisericii la care s-au jertfit s-o clădească continuă să-I pomenească la fiecare Sfântă Liturghie și la fiecare sărbatoare. Ramâne mereu vie lumina ctitoriei lor, adică biserica zidită de ei. Pomenirea lor este veșnică pentru că Dumnezeu veșnic își aduce aminte în ceruri de cei care și-au adus aminte de El și L-au iubit în timpul vieții lor pamântești (cf. Matei 10, 32).