SFINTII COSMA SI DAMIAN (Arabia)
17 Octombrie

Trei sunt perechile sfintilor fara de arginti Cosma si Damian ce se numesc la fel, avand toti mestesugul doctoricesc. Ceea ce i-a deosebit de ceilalti doctori ai vremurilor lor si a celor mai de pe urma, a fost, dragostea cu care ajutau si vindecau neputintele semenilor lor, neasteptand nimic material in schimbul tamaduirilor pe care le faceau. De aceea biserica noastra derept maritoare i-a numit "doctori fara de arginti" Unii au fost fiii Teodotei, o femeie buna si credincioasa, care a raposat cu pace si a fost îngropata în locul ce se cheama Fereman. Altii se aflau în Roma, având dascal viclean. Acesta suindu-i cu înselaciune într-un munte, ca sa culeaga ierburi si i-a ucis cu pietre.
Iar altii sunt acestia, a caror pomenire o facem, care au fost din Arabia, foarte învatati la mestesugul doctoricesc si umblau prin toate cetatile si orasele, tamaduind bolnavii, neluând plata; si cu prilejul mestesugului propovaduiau pe Hristos. Iar în zilele lui Diocletian si Maximian, au mers la Eghea cetatea Lisiei si stând înaintea guvernatorului Lisiei si batându-i fara de mila i-au aruncat în adâncul marii; si cu vrerea lui Dumnezeu aflându-se pe uscat, si prinzându-i iarasi, i-au aruncat într-un cuptor ars; si paziti fiind nevatamati, i-au rastignit pe cruce. Dupa aceasta li s-au taiat capetele acestor fericiti cinci frati.






Mineul pe Octombrie
Din indemnul si cu purtarea de grija Prea Fericitului Teoctist