Pe malul
lacului Razelm, care in antichitale se numea Halmyris (sol, apa sarata),
nu departe de bratul Sfantul Gheorghe al Dunarii si de actualul sat Dunavatul
de Jos, se afla ruinele unei fortarete romano-bizantine care au fost identificate
de invatati cu cetatea Halmyris.
Stirile cele mai ample si mai importante despre Halmyris le avem in legatura
cu patimirea aici a doi martiri Epictet si Astion, poate cei mai vechi
martiri de pe teritoriul Romaniei, despre care avem informatii amanuntile.
Potrivit datelor din actul lor martiric, Epictet si Astion ar fi patimit,
marturisindu-si credinta in Hristos, in anul 290, ca urmare a persecutiei
dezlantuite de imparatul Diocletian. Tot in legatura cu martiriul lor
este mentionat si primul episcop al Tomisului (cel dintai din Romania),
Evangelicus, care a venit la Halmyris in acea vreme. Actul martiric al
Sfintilor Epictet si Astion este plin de amanunte cu privire la viata,
activitatea si patimirea lor.;Iar Actistul Sfintilor Epictet si Astion
adauga:"pe bolnavi tamaduind, demonii gonind, au stralucit cu minunile
si cu puterea cuvantului, pentru care si chinuri au rabdat de la chinuitori
si bine incununandu-se, pururea se roaga pentru sufletele noastre. Pentru
aceasta si noi ii fericim:Bucurati-va Sfintilor Epictet si Astion, Doctorilor
fara de arginti si mucenici ai lui Hristos!"
Din pacate, el ni se pastreaza astazi doar intr-o copie din secolul al
XV-lea, aflata in arhiva bisericii Mantuitorului, din Utrecht.
Sa lasam acum cuvantul acestui document, sa ne istoriseasca viata, minunile
si moartea curajoasa a celor doi martiri. Pe vremea nelegiuitului imparat
Diocletian, traia in partile Rasaritului (foarte probabil in Asia Mica)
un preot cu numele Epictet, care ducea o viata cu totul curata si evlavioasa.
Din frageda copilarie, el fusese crescut in frica de Dumnezeu, urmand
poruncile Mantuitorului. Ca si odinioara Samuel, a fost cinstit din tinerete
cu haina preotiei si plin de harul lui Dumnezeu el facea multe semne si
minuni. Adeseori, prin puterea rugaciunii sale, putea deschide ochii orbilor,
vindeca pe leprosi si pe ologi si scotea duhurile necurate din cei indraciti.
Odata, pe cand statea acasa si-si facea obisnuita rugaciune catre Hristos,
i-a fost adusa fiica unui functionar, care era paralitica in asa masuri,
ca nu purea misca altceva decat limba. Tatal sau, aducand-o la usa preotului,
a lasat-o afara si a intrat la sfant rugandu-l fierbinte sa-i tamaduiasca
fiica. Auzind acestea, preotul a zis tatalui s-o aduca inauntru, apoi
s-a rugat cu ardoare, a uns cu ulei sfintit corpul fetei si ea s-a facut
sanatoasa. Inaltand rugaciuni de multumire lui Dumnezeu, impreuna cu parintii,
Epictet i-a indemnat pe acestia sa faca de acum inainte fapte de evlavie
in fiecare saptamana. I-a lasat apoi sa plece.
Altadala i-a fost adus un indracit si, din momentul cand a ajuns langa
omul lui Dumnezeu, duhul cel rau a inceput sa strige si sa zica timp de
trei zile: "O, cruce, o, chin, nevinovat sunt pus la cazne! Cat de
bine imi mergea cand eram in Frigia!" Certat de Sfantul Epictet,
duhul cel rau a trebuit dupa trei zile sa paraseasca trupul in care se
cuibarise. Izbavit de diavol, omul a adus indata multumire Mantuitorului
Hristos.
In alta zi i-au infatisat lui Epictet o femeie oarba. Aceasta plangea
cu amar ca medicii n-o putusera vindeca si-l ruga fierbinte sa-si puna
dreapta sa peste ochii ei, caci asa se va vindeca. Sfantul i-a indeplinit
rugamintea si femeia si-a recapatat vederea.
Mai departe, actul martiric povesteste intalnirea dintre Epictet si Astion.
Acesta din urma era un tanar chipes, fiul unui om cu vaza din oras, foarte
bogat. Mama sa era si ea de vita nobila, fiica senatorului Iulian. Parintii
il iubeau nespus, fiind si singurul copil, privindu-l ca pe odorul lor
cel mai de pret. In convorbirea cu tanarul Astion, Epictet ii lamureste
acestuia care este adevaratul nestemat al vietii, spunandu-i ca aurul
de aici nu reprezinta cea mai mare valoare, deoarece el inseala multe
suflete. La fel si argintul. Vino, ii zice el, si-ti voi arata care aur
trebuia sa alegi si dupa care argint trebuie sa tinzi. Este acela pe care
Domnul si Mantuitorul nostru l-a dat celor ce cred in El. Tatal tau, pe
care-l vezi, nu este adevaratul tau tata, ci atotputernicul Dumnezeu este
tatal tau. Acesta a poruncit, si tu ai devenit om. El a hotarat, si te-ai
plamadit in pantecele mamei tale. El a voit, si tu ai putut ajunge pana
la varsta tineretii. De asemenea, mama noastra adevarata nu este fiinta
pe care o vedem, ci aceea care ramane vesnic nemuritoare, ridicata in
Hristos si prin Hristos la locas ceresc si care si de noi oamenii trebuie
sa fie recunoscuta ca mama noastra sfanta, anume "Biserica".
A doua zi, tanarul s-a sculat in revarsatul zorilor si s-a indreptat in
graba spre harnica albina, in acelasi loc unde cu o zi inainte gustase
din florile ceresti. Intrand in locuinta preotului lui Hristos, Astion
a avut cu acesta o lunga convorbire si la sfarsit i-a zis: "Ingaduie-mi
sa fiu chiar astazi catehumen si supune-ma la post atatea zile cate crezi
de cuviinta; dupa trecerea acestui limp doresc sa primesc Botezul. Atunci
imi voi fi insusit tot ce priveste religia crestina si, te rog ca dupa
aceea sa parasim amandoi acest oras si sa ne ducem intr-o tara indepartata,
acolo unde ne va indrepta Duhul Sfant, ca nu cumva tatal meu sa-mi schimbe
gandul curat cu lacrimile sale".
Dupa ce a implinit dorintele inteleptului tanar, Preotul Epiclet si ucenicul
sau, Astion, au parasit orasul, s-au imbarcat pe o corabie si au sosit
la granita scitilor, oprindu-se in orasul halmyrenilor, unde nu era nimeni
care sa-i cunoasca sau sa le stie tara. In timpul cand cei doi barbati
isi puneau in aplicare sfantul lor refugiu, parintii lui Astion isi cautau
fiul si tare se tanguiau ca nu-l gasesc. Plangand, tatal zicea: "Nu
stiu unde si incotro sa mai trimit slugile sa-l caute, ca sa gaseasca
pe stalpul batranetilor mele, raza vietii mele, porumbelul cel mai frumos,
perla orasului, inteleptul inteleptilor". Nemangaiata mama isi rupea
hainele de pe ea, isi frangea mainile strigand de durere, fiindca pierduse
podoaba vietii sale.
Actul martiric da mai departe indicatii geografice asupra locului debarcarii
lui Epictet si Astion, care toate duc spre concluizia ca au poposit pe
meleagurile unde invataii moderni localizeaza cetatea dobrogeana Halmyris
(comuna Dunavatul de Jos).
Dupa ce s-au stabilit aici, Epictet si Astion au continuat sa duca viata
lor curata, asa cum traisera in patrie. Epictet a facut si aici multe
semne si minuni. Unei femei i-a vindecat fiul surdo-mut si in acelasi
timp paralitic. Cel vindecat a laudat pe Dumnezeu, s-a convertit si impreuna
cu el mai mult de 1000 de locuitori din Halmyris, care asistasera la minune.
Si Astion a capatat darul facerii de minuni, avand o deosebita putere
asupra diavolului.
Actul martiric istoriseste ca intr-o zi, pe cand mergea grabit spre Dunare
ca sa ia apa, s-a intalnit cu un om care era chinuit de duhul cel rau.
Apropiindu-se de el, Astion s-a rugat, a facut semnul crucii peste frunte
si peste celelalte parti ale corpului si in aceeasi clipa duhul cel rau
a fugit din el graind: "prin credinta ta, O, Astion, si prin curatirea
sufletului tau ai primit de la Mantuitorul putere impotriva neamului nostru".
Alta data, Astion a vazut cum un om a cazut de la mare inaltime si zacea
la pamant pe jumatate mort. In taina s-a rugat fierbinte lui Hristos,
si-a amintit de Sfantul Apostol Pavel cum l-a salvat pe Eutihie, care
cazuse de la o fereastra, cum Petru i-a dat putere sa mearga lui Eneea,
care zacea de opt ani pe patul de suferinta. L-a implorat pentru nefericitul
din fata lui, zicand ca "si acesta este unul din turma Sa".
Atunci a rostit Astion catre cel cazut cuvintele Sfantului Apostol Petru:
"In numele lui Hristos, ridica-te si umbla!" Astion l-a ridicat
si acesta a devenit apoi unul din catehumenii sai, botezandu-l dupa aceea.
Cei doi sfinti, Epictet si Astion, isi petreceau astfel viata in rugaciune
si sfintenie facand adesea minuni si semne. Dar in vremea aceea a sosit
in orasul Halmyris comandantul Latronianus, cu scopul sa rezolve unele
treburi administrative si militare. In a patra zi de la sosire, i s-a
raportat de catre unii din functionarii sai ca exista in oras doi straini,
care ar fi "vrajitori" si "ghicitori" si ca prin cuvantarile
lor au intors pe multi de la cinstirea zeilor.
Auzind acestea, comandantul s-a infuriat si a dat ordin ca dupa apusul
soarelui cei doi sfinti sa fie arestati si dusi la inchisoare. Pe drum,
ei cantau psalmi, rosteau lungi si fierbinti rugaciuni si s-au inteles
ca a doua zi cand vor fi dusi la judecata, sa nu spuna nimic despre familia
lor si despre tara de unde veneau, ci doar sa repete ca ei sunt crestini,
ca acesta este numele, neamul si patria lor si ca ei nu sunt altceva decat
cinstitori ai Dumnezeului adevarat.
Foarte devreme in ziua urmatoare, comandantul Latronianus a poruncit sa
fie facuta o tribuna in mijlocul orasului si acolo sa fie chemat cat mai
mult popor. Apoi, au fost adusi acuzatii, iar Latronianus abia putea sa-i
priveasca, deoarece fata lor stralucea ca soarele. Epictet era un barbat
cam de 60 de ani, inalt si cu barba incaruntita, iar Astion, un tanar
de 35 de ani, frumos la infatisare. In cursul audierii, cei doi sfinti
isi marturiseau credinta in Iisus Hristos si aratau ca ei nu pot sa se
inchine zeilor. Infuriat, dregatorul a defaimat pe Dumnezeui lor si a
poruncit ca amandoi sa fie legati, chinuiti si sa li se rupa carnea de
pe corp cu ghiare de fier. Cei torturati nu raspundeau la toate decat
eu cuvintele: "Noi suntem crestini, faca-se cu noi voia lui Dumnezeu".
Unuia dintre judecatori, pe nume Vigilantius, auzind din gura martirilor
cum cinstesc si martirisesc fara incetare credinta in Iisus Hristos, nu
i-au iesit din minte aceste cuvinte timp de trei zile; in a patra zi,
s-a dus si a marturisit: "Eu sunt crestin, faca-se si cu mine voia
lui Dumnezeu". Vigilantius s-a dus la martiri in inchisoare, ca sa
primeasca de la ei insemnul si garantia vietii. Apoi, impreuna cu casa
sa, au devenit cu totii ucenicii Mantuitorului. Mai tarziu, fostul judecator
a luat trupul martirilor si le-a inmormantat cu mare cinste.
In a cincea zi, cei doi sfinti au fost iarasi adusi la judecata. Atunci
Epictet a rostit o cuvantare, care s-a terminat cu cuvintele: "Noi
smtem crestini". Latronianus s-a infuriat si urla ca un leu; "Aduceti
sare si otet si frecati cu ele ranile de deasupra, puneti smoala si grasimi
intr-un cazan si cand vor incepe sa fiarba in clocot, aruncati pe incapatanatii
acestia inauntru". Auzind porunca, cei doi sfinti repetau si mai
aprig cuvintele: "Suntem crestini, faca-se cu noi voia lui Dumnezeu".
Dar la tortura care li se pregatise, ei au ramas nevatamati si de aceea
au fost condamnati ca 30 de zile sa nu primeasca nimic de mancare si de
baut. Atletii lui Hristos s-au hranit insa din bogatia Cuvantului lui
Hristos, intarindu-se zilnic cu painea care coboara din cer, cantand psalmi
si cantece sfinte.
Pe cand Epictet si Astion indurau chinuri, a aparut la Halmyris un strain
care, vazand pe Astion in fata scaunului de judecata, l-a recunoscut si
a stiut din ce neam se trage. Degraba s-a suit in corabie, a calatorit
pe mare si a ajuns la tarmul tarii de rasarit unde traiau parintii lui
Astion. El le-a spus ce a vazut si auzit in legatura cu fiul lor. Actul
martiric reda cuvintele pe care le-au rostit parintii lui Astion, cand
au aflat aceasta veste cu totul neasteptata. Mama a zis ca vrea sa devina
crestina si ca, daca ar fi nevoie, va infrunta si martiriul. Insotiti
de trei slujitori, parintii s-au imbarcat in graba si calatorind pe mare
au ajuns in orasul Halmiris, din tara scitilor (Dobrogea). Aici, ne spune
actul martiric, ca "episcopul si intaistatatorul sfintelor biserici,
era prea fericitul Evangelicus".
Dupa scurgerea celor 30 de zile au fost adusi din nou in fata judecatii
cei doi martiri. Latronianus a inceput prin a zice ca el inca nu stie
de unde vin ei si din ce neam se trag si fiindca ei nu vor sa spuna ii
considera demoni; apoi ii condamna la moarte prin taierea capului. Atat
Epictet cat si Astion si-au marturisit din nou credinta in Hristos, zicand
ca ei demoni nu sunt, ci ca ei au scos demoni din oameni cu ajutorul lui
Hristos, si anume pe acei demoni pe care judecatorii ii cinstesc si li
se roaga ca la niste dumnezei. Auzind acestea, Latronianus a poruncit
slujitorilor sa-i loveasca peste gura cu pietre si sa-i lege din nou.
Dar pentru ca si in urma acestor chinuri ei au ramas senini si veseli,
dregatorul a dat ultima porunca, cerand sa fie scosi afara din cetate
si acolo sa li se taie capul. Cu bratele intinse si cu privirea ridicata
la cer, mucenicii au rostit o lunga rugaciune, iar poporul a raspuns "amin!".
Epictet a lasat mai intai pe Astion sa i se taie capul; acesta, spunand
o rugaciune, a terminat-o cu cuvintele Mantuitorului: "In mainile
Tale incredintez duhul meu". Epictet s-a asezat peste trupul ucenicului
sau si indata i s-a taiat si lui capul. Toti cei care au fost de fata,
crestini ori pagani, se minunau de bunul invatator Epictet si de desavarsita
ascultare a ucenicului sau; cu lacrimi ei au adus multumire lui Dumnezeu.
Actul martiric spune mai departe ca trupurile mucenicilor erau albe ca
zapada si ca cei care sufereau de vreo boala, durere sau aveau griji,
si se atingeau cu credinta de ele, sau le sarutau cu evlavie, se vindecau.
La apusul soarelui, Vigilantius impreuna cu toata casa sa si altii crestini
au venit de au luat trupurile martirilor, au turnat peste ele mir si alte
miresme de pret, si cantand psalmi si imnuri le-au inmormantat intr-un
loc potrivit. Si, spre slava lui Dumnezeu, spune autorul actului martiric,
se fac acolo multe minuni pana in ziua de azi.
Dupa decapitarea celor doi martiri si inmormantarea lor, Latronianus a
innebunit si si-a terminat viata in chip jalnic.
In a treia zi dupa inmormantare, Astion i s-a aratat lui Vigilantius spunandu-i
ca in ziua aceea vor sosi parintii sai ca sa-l caute; il roaga sa mearga
in port, sa-i primeasca, sa le dea gazduire si sa-i mangiie. Ducandu-se
in port, Vigilantius gaseste pe parintii lui Astion, care tocmai sositi
se interesau de soarta fiului lor si voiau, inainte de orice, sa mearga
sa-l vada. Vigilantius le-a povestit cum Astion plecase cu trei zile mai
inainte intr-o tara indepartata, apoi, infatisandu-le cu vorbe alese frumusetile
ceresti si ale vietii vesnice, le spune adevarul despre moartea fiului
lor, adaugand ca toti cei care se invrednicesc de un asemenea sfarsit
sunt numiti "Martiri". Timp de o saptamma parintii lui Astion
au avut convorbiri cu Vigilantius, in urma carora ei se convertesc la
credinta crestina. Preotul Bonosus care, pentru a scapa de urmarire, se
ascunsese intr-un loc tainuit, ii face catehumeni si dupa 40 de zile de
la moartea lui Astion sunt botezati de episcopul Evangelicus. Acesta din
urma ramane cu ei 8 zile, dupa care pleaca in alt oras apropiat. Parintii
lui Astion se intorc apoi in patrie, luand cu ei pe Vigilantius si pe
preotul Bonosus.
Pentru noi, romanii actul martiric al sfintilor Epictet si Astion are
o deosebita valoare, fiindca, in afara de cel care istoriseste patimirea
Sfantului Mucenic Emilian la Durostor (Silistra), este singurul cu care
literatura aghiografica dobrogeana se poate mandri. El ne lumineaza pagini
intregi din viata religioasa a Dobrogei, in vremea cand crestinismul era
nu numai persecutat, dar reactia oficialitatilor impotriva lui atinsese
cote maxime.
Potrivit datelor din actul martiric, Epictet si Astion si-au dat viata
si au sfintit pamantul Dobrogei cu sangele lor in ziua de 8 iulie, pe
vremea imparalului (in act "tiranului") Diocletian si a comandantului
Latronianus.
Prin exemplul vietii lor si taria credintei, pecetluita cu moarte muceniceasca,
Sfintii Epictet si Astion au impodobit literatura aghiografica din primele
secole si s-au inscris in calendarul religios al romanilor ca doua nestemale,
demne de cinstirea tuturor timpurilor. Dumnezeului nostru slava! Amin.
Proloage luna Iulie -Editura Mitropoliei
Olteniei Craiova
Tiparite prin straduinta si binecuvintarea Inalt Prea Sfintitului
Dr. Nestor Vornicescu Mitropolitul Olteniei
|