Acesti Sfinti
Mucenici au patimit pe vremea paganului imparat Diocletian si erau din
cetatea Nicomidiei; Anichit era slujbas imparatesc, iar Fotie era nepotul
lui. Sfanta Traditie ii pomeneste in ceata doctorilor fara de arginti,
desi nici unul nu avea pregatire medicala, insa prin puterea rugaciunilor
pe care le inaltau cate Dumnezeu, au ajutat pe multi dintre semenii lor
sa-si dobandeasca sanatatea trupeasca, dar mai ales pe cea sufleteasca.
Stand insusi imparatul, pe scaunul de judecata si osandind pe crestini,
Anichit, plin de dragoste pentru Hristos, a venit singur si a marturisit,
cu indrazneala, credinta sa. Imparatul a poruncit sa i se taie limba si,
apoi, sa fie dat fiarelor salbatice ca sa-l sfasie. Sfantul nu s-a abatut
de la credinta lui, ci a primit osanda cu multa indrazneala. A fost intins
pe o roata cu tepuse ascutite si, apoi, a fost aruncat intr-o caldare
cu plumb topit. Fotie, vazand puterea credintei unchiului sau, a mers,
si el, si a marturisit ca se inchina lui Hristos, ocarand idolii paganesti.
Impreuna patimind, unchiul si nepotul au rusinat, prin rabdarea lor, pe
prigonitorii cei fara de suflet, pana ce, cu voia lui Dumnezeu, au primit
moartea, fiind arsi de vii. Si asa au primit sfarsitul chinuirii lor si
cununile biruintei.
Proloage luna August -Editura Mitropoliei
Olteniei Craiova
Tiparite prin straduinta si binecuvintarea Inalt Prea Sfintitului
Dr. Nestor Vornicescu Mitropolitul Olteniei
|