Acesti Sfinti Mucenici au patimit pe vremea paganului imparat Diocletian si erau din cetatea Nicomidiei; Anichit era slujbas imparatesc, iar Fotie era nepotul lui. Sfanta Traditie ii pomeneste in ceata doctorilor fara de arginti, desi nici unul nu avea pregatire medicala, insa prin puterea rugaciunilor pe care le inaltau cate Dumnezeu, au ajutat pe multi dintre semenii lor sa-si dobandeasca sanatatea trupeasca, dar mai ales pe cea sufleteasca.
Stand insusi imparatul, pe scaunul de judecata si osandind pe crestini, Anichit, plin de dragoste pentru Hristos, a venit singur si a marturisit, cu indrazneala, credinta sa. Imparatul a poruncit sa i se taie limba si, apoi, sa fie dat fiarelor salbatice ca sa-l sfasie. Sfantul nu s-a abatut de la credinta lui, ci a primit osanda cu multa indrazneala. A fost intins pe o roata cu tepuse ascutite si, apoi, a fost aruncat intr-o caldare cu plumb topit. Fotie, vazand puterea credintei unchiului sau, a mers, si el, si a marturisit ca se inchina lui Hristos, ocarand idolii paganesti. Impreuna patimind, unchiul si nepotul au rusinat, prin rabdarea lor, pe prigonitorii cei fara de suflet, pana ce, cu voia lui Dumnezeu, au primit moartea, fiind arsi de vii. Si asa au primit sfarsitul chinuirii lor si cununile biruintei.

Proloage luna August -Editura Mitropoliei Olteniei Craiova
Tiparite prin straduinta si binecuvintarea Inalt Prea Sfintitului
Dr. Nestor Vornicescu Mitropolitul Olteniei